Fondul Public de Investiții (PIF) al Arabiei Saudite a anunțat o depreciere semnificativă de 8 miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2024, potrivit raportului financiar anual. Scăderea a fost determinată în principal de reducerea valorii investițiilor în proiecte majore, printre care se numără și cel al orașului viitorului, Neom.
Deși activele totale administrate de fond au crescut cu 19%, ajungând la aproximativ 913 miliarde de dolari, investițiile în astfel de megadezvoltări au scăzut cu 12,4%, reprezentând doar 6% din portofoliul total. Această ajustare apare în contextul unei scăderi sustinute a prețurilor petroliere și al creșterii deficitului bugetar național, care rămâne în continuare dependent de veniturile din hidrocarburi.
Proiectul Neom, a cărui valoare a fost estimată inițial între 500 de miliarde și 1,5 trilioane de dolari, a înregistrat costuri imense și întârzieri semnificative, ceea ce a determinat autoritățile să reevaluieze sau să amâne anumite componente ale acestuia.
Randamentul anual al PIF a scăzut de la 8,7% la 7,2%, iar ponderea investițiilor internaționale a fost redusă la 17%, fondul concentrându-se mai mult pe piața internă. Experții estimează că o scădere continuă a prețului petrolului ar putea afecta capacitatea de finanțare a unor astfel de proiecte, redirecționând interesul către sectoare cu potențial ridicat de creștere, precum tehnologia și inteligența artificială.