Salonta devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de film, odată cu deschiderea celei de-a șaptea ediții a Festivalului Filmului pe Frontieră. Evenimentul, dedicat cinematografiei românești și maghiare, va avea loc în perioada 29–31 august, în curtea Muzeului Memorial Arany János, cu intrare liberă.
Timp de trei zile, publicul va avea ocazia să vadă opt filme recente, dintre care două destinate copiilor. După fiecare proiecție, vor fi organizate sesiuni de discuții cu invitați speciali, oferind spectatorilor șansa de a intra în dialog direct cu creatorii de film.
Printre titlurile de referință incluse în program se numără comedia maghiară „Femei pe fugă”, care a atras peste 550.000 de spectatori și a stabilit recorduri de popularitate, precum și „Anul nou care nu a fost”, cel mai premiat film românesc al anului, distins cu peste 30 de trofee internaționale.
Programul detaliat va fi anunțat în zilele următoare, iar organizatorii promit prezența unor oaspeți de excepție. Festivalul este organizat de Primăria Salonta, în parteneriat cu Rova Film și Asociația Film Vest, cu sprijinul UPFAR și al altor colaboratori.
De această dată, evenimentul este promovat printr-un spot video inovator, creat cu ajutorul inteligenței artificiale de regizorul local Marian Fărcuț. Materialul, care include personaje iconice precum Batman și Spiderman în peisajul sălontan, aduce o notă de umor și modernitate promoției festivalului.