Pacienții vor putea semnala redirecționări abuzive din spitalele publice către cabinete private

Începând cu 1 septembrie, pacienții care au fost direcționați în mod abuziv către cabinete private din partea personalului medical din unitățile de stat vor putea raporta aceste situații printr-un formular online disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății. Această măsură vine ca răspuns la numeroasele semnale primite cu privire la practici ilegale în sistemul public de sănătate.

Potrivit ministrului Alexandru Rogobete, pacienților li se spun adesea motive false – de la lipsă de locuri și epuizarea plafoanelor până la echipamente defectuoase – pentru a fi îndrumați spre servicii medicale private, unde sunt obligați să plătească investigații sau tratamente care ar fi trebuit să fie asigurate gratuit. Acest comportament a fost calificat ca fiind inacceptabil și contrar eticii profesionale.

Formularul de sesizare va solicita detalii precum numele spitalului, medicul implicat, cabinetul privat recomandat și costurile suportate. Toate plângerile vor fi verificate prin controale comune derulate de Ministerul Sănătății și CNAS, iar în cazul confirmării abuzului, vor fi aplicate sancțiuni.

Autoritățile subliniază că pacienții au dreptul de a alege liber între sistemul public și cel privat, dar nu pot fi pusi sub presiune sau păcăliți să opteze pentru variante plătite. Inițiativa are ca scop restabilirea încrederii în sistemul de sănătate și asigurarea unui tratament corect și demn pentru toți cetățenii.

Aceasta nu este prima astfel de măsură – de la midie iulie, există deja un formular similar pentru raportarea problemelor legate de calitatea mâncării în spitalele de stat.