Guverne republicane trimit efective ale Gărzii Naţionale spre Washington

Circa 200 de militari din Mississippi vor fi trimiși în capitala federală a Statelor Unite, conform unei decizii anunțate de guvernatorul Tate Reeves. Aceștia se vor alătura celor aproximativ 800 de membri ai Gărzii Naţionale deja prezenți în Washington, în sprijinul eforturilor de menținere a ordinii publice.

Măsura a fost adoptată și în alte state conduse de republicani, printre care Ohio, Virginia de Vest și Carolina de Sud, care și-au anunțat intenția de a trimite propriile contingente. Ohio va contribui cu 150 de rezerviști, Carolina de Sud cu 200, iar Virginia de Vest cu 350 de militari, unii dintre aceștia fiind deja prezenți în zona federală.

Decizia a fost luată în contextul unor discuții privind securitatea și ordinea publică în capitală. Autoritățile locale au menționat însă că nivelul violenței se află la cea mai scăzută cotă din ultimii trei decenii.

Aceasta nu este prima dată când sunt mobilizate forțe ale Gărzii Naţionale pentru a interveni în probleme de ordine publică. În iunie, au fost trimise efective similare în Los Angeles, în timpul unor proteste ample.