Conform unui studiu recent, aproximativ jumătate dintre români și-au planificat vacanța de vară în țară. Dintre aceștia, 23% au ales stațiunile litorale, aproape 20% se îndreaptă spre zonele montane, iar peste 7% preferă să-și viziteze rudele sau să se bucure de aerul curat la țară.
Cercetarea relevă, totodată, că o treime dintre participanți nu au intenția de a pleca în concediu în acest sezon estival, iar aproximativ 17% au ales să călătorească în străinătate.
În ceea ce privește organizarea vacanțelor, majoritatea respondenților – 57,5% – se ocupă personal de rezervări, în timp ce 24% nu fac rezervări în avans. Doar 13,5% apelează la serviciile agențiilor de turism, iar 5% se bazează pe recomandările cunoștințelor.
Din punct de vedere al duratei, peste 45% dintre români își planifică vacanțe scurte, de 3-4 zile. Aproape 29% optează pentru o săptămână, 11% pentru zece zile, iar 15% pentru două săptămâni sau mai mult.
Principalul motiv pentru care românii pleacă în concediu rămâne odihna, menționată de 64% dintre participanți. Peste 35% combină relaxarea cu alte activități utile, iar sub 1% declară că călătoresc doar pentru a face cumpărături.
Finanțarea vacanțelor este asigurată, în proporție de 77%, din economii personale strânse de-a lungul anului. Alții apelează la împrumuturi de la prieteni (9%), folosesc tichete de vacanță (7%) sau carduri de credit (5%). Doar 2% beneficiază de prime de concediu de la angajator.
În privința modalităților de plată, 38% dintre respondenți preferă numerarul, 22% combină numerarul cu cardul, iar 17% folosesc exclusiv cardul de debit.
Bugetul alocat vacanțelor a scăzut pentru 42% dintre români, cu între 10% și 30%, față de anul trecut. Pentru un sfert dintre ei, bugetul a rămas la fel, iar 10% au alocat mai mulți bani.
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.200 de persoane, majoritatea fiind salariați din mediul urban, cu studii superioare.