În urma inundațiilor care au afectat județele Neamț și Suceava la sfârșitul lunii iulie, premierul a organizat o întâlnire la Târgu Neamț cu președinții consiliilor județene și alți oficiali locali. Scopul discuțiilor a fost identificarea unor soluții imediate și de perspectivă pentru gestionarea riscurilor naturale.
Reprezentanții locali au solicitat sprijin guvernamental urgent pentru proiecte de îndiguire și regularizare a cursurilor de apă. S-a evidențiat necesitatea acțiunilor preventive, care să evite repetarea pagubelor produse de viiturile recente.
De asemenea, au fost abordate aspecte legate de implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență și Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Oficialii locali au prezentat situația proiectelor aflate în derulare și au solicită sprijin pentru depășirea eventualelor blocaje.
La discuții au participat, alături de reprezentanții județeni, și primarii municipiilor Piatra Neamț și Suceava, precum și prefecții și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.