Peste 50.000 de spectatori la deschiderea Festivalului Enisala

Prima ediție a Festivalului Enisala – Unitate la cetate a atras, sâmbătă seara, un număr impresionant de aproximativ 50.000 de persoane. Evenimentul a debutat cu un spectacol aviatic și de parașutism organizat de Aeroclubul României, care a captivat privirile publicului. Trei aeronave, dintre care una pilotată de o femeie, au oferit un show aerian, iar 12 parașutiști au coborât spectaculos din cer, unul dintre ei aducând cu el un steag românesc de mari dimensiuni.

Unul dintre participanți, Dana Neculai din Galați, a împărtășit că a fost prima ei experiență cu un spectacol aviatic. „Am zis că trebuie să vedem și ce se întâmplă aici. Am profitat de ocazie, am stat la Jurilovca și am vizitat și Gura Portiței”, a declarat ea.

După show-ul aerian, publicul a putut se bucura de recitaluri ale formațiilor „Perla Deltei” și „ZadunaiskaSici”, urmate de concertele susținute de Alex Velea, The Urs și Zdob și Zdub.

Pentru localnici, festivalul a reprezentat o oportunitate economică importantă. Raluca Enache, administratorul unei unități de alimentație publică, a menționat că evenimentul a adus un suflu proaspăt comerțului din zonă, mulți clienți revenind pentru a le mulțumi pentru preparatele servite.

Organizatorii au anunțat că prima zi a festivalului a înregistrat o participare record. De asemenea, participanții au fost invitați să sprijine un copil cu probleme de sănătate din satul Enisala.

Seara s-a încheiat cu un foc de artificii, iar festivalul continuă duminică, de la ora 19:00, cu artiști precum Daniela Matache, Sara Mihai, Andra Gogan, Bosquito și Bere Gratis Oficial, alături de ansamblurile locale „Heracleea” și „Sarichioi”. Luni seara, evenimentul se va încheia cu un ultim foc de artificii, precedat de concertele susținute de Acoustic Boys, The Motans și Andra.

Cetatea Enisala, construită de genovezi în secolul al XIV-lea și ulterior controlată de domnitorul Mircea cel Bătrân și de Imperiul Otoman, rămâne unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Tulcea.