Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” și-a păstrat statutul în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, după ce a fost revalidat pentru încă un ciclu de patru ani. Decizia a fost anunțată în urma unei ședințe a Consiliului Organizației Global Geoparks, desfășurată recent în Chile.
Evaluarea de vară a condus la acordarea „cartonașului verde”, confirmând calitatea managementului și a rezultatelor obținute în ultimii ani. Reprezentanții consiliului au apreciat modul în care resursele au fost optimizate și modul în care comunitățile locale au fost implicate în dezvoltarea geoparcului.
Această revalidare reprezintă o recunoaștere internațională atât a valorilor naturale excepționale ale zonei, cât și a eforturilor depuse de autorități, universități, antreprenori și locuitori. Scrisoarea oficială de confirmare va fi emisă după 43-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO, programată pentru toamnă, în Uzbekistan.
Ținutul Buzăului a fost inclus în rețeaua UNESCO în aprilie 2022, datorită patrimoniului său geologic, ecologic, istoric și cultural de excepție. Printre atracțiile notabile se numără Vulcanii Noroioși de la Berca și Scorțoasa, Valea Slănicului, Trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și mănăstirile din zonă.
Următoarea evaluare a statutului de geoparc UNESCO este programată pentru anul 2029.