Burduja propune alegeri primare pentru Primăria Capitalei în lipsa unui candidat comun

Președintele PNL București, Sebastian Burduja, a propus organizarea unor alegeri primare în vederea desemnării unui candidat unic la Primăria Generală, avertizând că, în caz contrar, forțele politice europeniste riscă să piardă teren în favoarea opțiunilor izolaționiste.

Într-o declarație publică, Burduja a evidențiat pericolul unei fragmentări excesive în tabăra proeuropeană, unde, conform spuselor sale, „aproape zilnic” apare un nou candidat. El a susținut că, fără o candidatură unitară susținută de cel puțin 25-35% din electorat, partidele euro-sceptice ar pleca cu șansa cea mai mare.

Soluția avansată de el constă în organizarea unor alegeri primare deschise, care să aibă loc cu 45 de zile înainte de scrutinul local. Acest mecanism, specific democrațiilor consolidate, ar permite alegătorilor să desemneze direct reprezentantul coaliției proeuropene.

Potrivit propunerii, candidații s-ar putea înscrie liber în competiție, iar alegătorii și-ar putea exprima votul atât fizic, cât și online, printr-un sistem securizat. Burduja a enumerat mai multe beneficii ale acestui model: unificarea votului, implicarea civică sporită și focalizarea dezbaterilor pe programe, nu pe popularitate.

El a menționat că această inițiativă ar fi o premieră în România și a expresat speranța că forțele politice din capitală vor aborda propunerea cu responsabilitate și într-un spirit unitar.