Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a demarat analiza documentației referitoare la achiziția de microbuze electrice destinate transportului școlar în județele Iași și Prahova. Decizia a fost luată în urma unor semnale din spațiul public care au evidențiat posibile nereguli în derularea procedurilor.
Conform precizărilor oficiale, achizițiile au fost realizate în mod descentralizat de către consiliile județene, în cadrul unor proiecte finanțate prin PNRR. Ministerul a subliniat că, deși verificările ex-ante sunt responsabilitatea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, instituția va analiza ex-post documentația și, dacă se vor identifica abateri, va lua măsurile necesare sau va sesiza autoritățile competente.
Sunt semnale care indică diferențe substanțiale de preț pentru microbuze de același tip achiziționate de diverse județe de la același furnizor. Unele unități administrative ar fi plătit sume duble față de altele pentru produse identice.
De asemenea, s-a anunțat că Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene va trimite propriul corp de control pentru a verifica modul în care s-a procedat la achiziționarea acestor microbuze electrice.