Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mare: de la coborâtul oilor la aflarea ursitului

Creștinii ortodocși sărbătoresc, vineri, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Sfânta Maria Mare. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul bisericesc, asociată nu doar cu evlavia religioasă, ci și cu numeroase tradiții și obiceiuri populare păstrate în diferite zone ale țării.

Sărbătoarea are la bază o istorie îndelungată, cu origini în Ierusalim, iar răspândirea ei în spațiul răsăritean este adesea atribuită împăratului Mauriciu. În Occident, adoptarea oficială a venit mai târziu, sub influența Papei Teodor I.

Perioada premergătoare este marcată de un post de două săptămâni, iar în seara dinaintea prăznuirii, în biserici se oficiază slujbe speciale, urmate de priveghere. Multe mănăstiri adună mii de pelerini care petrec noaptea în rugăciune.

În Transilvania, femeile măritate aduc la biserică struguri și prune pentru sfințire, iar fetele oferă flori la icoane, cu credința că vor fi ferite de boală și necazuri. De asemenea, se crede că această zi aduce protecție femeilor însărcinate și le ușurează nașterea.

De la 15 august începe sezonul nunților, care se întinde până la postul Crăciunului. În unele regiuni, perioada dintre Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică este denumită „Între Sântămări” și este considerată favorabilă semănăturilor de toamnă.

Pentru ciobani, ziua marchează coborâtul oilor de pe munte, semn că vara își încheie ciclul. De asemenea, bărbații își schimbă pălăria cu căciula – cei care nu o fac riscă să fie luați peste picior.

Printre cele mai cunoscute superstiții se numără interzicerea aprinderii focului cu două zile înainte, pentru a evita bolile și incendiile. Se spune că cei care muncesc în această zi vor avea recoltă slabă și vite bolnave.

Fetele care doresc să-și găsească ursitul poartă un fir de năprasnic la sân și se roagă ținând o candela aprinsă. În unele locuri, ele pun busuioc sub pernă pentru a visa viitorul mire. De asemenea, le este interzis să se scalde în ape curgătoare sau să-și taie părul.

Se crede că, dacă în ziua de Sfânta Maria Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi caldă și îndelungată. De asemenea, nu este bine să mergi înapoi, pentru că ai putea atrage tristețea Fecioarei.

Multe lăcașe de cult din țară, printre care Mănăstirile Nicula și Putna, sărbătoresc hramul în această zi, adunând credincioși din toate părțile.