În căutarea unității, Siria se confruntă cu fantomele diviziunii

Președintele sirian Ahmed al-Sharaa se confruntă cu o încercare dificilă de a menține controlul asupra întregii țări, într-un context în care tensiunile etnice și religioase amenință să destrame viziunea sa de stat centralizat. După preluarea puterii la sfârșitul anului trecut, noul regim de la Damasc a declanșat o serie de acțiuni violente împotriva comunităților alawite și druze, fapt care a adâncit neîncrederea minorităților și a accelerat cererile de autonomie regională.

În ciuda eforturilor de a promova o imagine a unității naționale, masacrele din provinciile cu populație alawită și druză au stârnit temeri semnificative în rândul grupurilor minoritare. Evenimentele din regiunea Sweida, unde forțele loyaliste au deschis focul asupra civili, au condus la intervenția militară a unui stat vecin, evidențiind instabilitatea și pericolul unei escaladări a conflictului.

Comunitățile afectate, în special alawiții și druzii, au reacționat diferit la presiunile noului guvern. Pe când unii lideri druzi au optat pentru negocieri, alții, sprijiniți de factori externi, resping orice colaborare cu regimul, invocând diferențe ideologice profunde. Aceste divergențe au fost amplificate de prezența unor doctrine religioase rigide în rândul susținătorilor lui Sharaa, care cataloghează anumite grupuri ca necredincioase.

Nici relația cu populația kurdă nu s-a dovedit durabilă. În ciuda unor acorduri inițiale privind integrarea forțelor kurde în armata națională, încrederea s-a erodat rapid pe fondul violențelor împotriva altor minorități. Kurzii, care și-au amintit de luptele împotriva extremiștilor, au organizat o conferință în nordul țării, cerând descentralizarea puterii și o autonomie sporită.

Această mișcare a stârnit reacția immediată a guvernului, care a respins ideea federalizării, susținând în schimb modelul statului unitar. Însă cererile minorităților nu au fost ignorate de comunitatea internațională, iar presiunile externe asupra Damascului au crescut.

Situația actuală ilustrează un paradox al puterii: în încercarea de a consolida controlul, regimul riscă să-și piardă suportul chiar în rândul grupurilor pe care intenționează să le guverneze. Fără încredere și fără reconciliere, viitorul Siriei pare tot mai mult legat de deciziile care se iau atât în capitală, cât și în provinciile neliniștite.