Moldovagaz rămâne responsabilă pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Transnistriei până în martie 2026

Compania Moldovagaz va asigura continuarea livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană până la data de 31 martie 2026. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ca măsură temporară, în contextul expirării licenței de furnizare deținută de companie.

Această măsură are scopul de a preveni întreruperi în aprovizionare, în special în perioada rece a anului, garantând astfel necesarul energetic pentru populație și pentru întreprinderile care deservesc servicii esențiale. Moldovagaz va procura gaze de pe piața angro din Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Bursei Române de Mărfuri Est, exclusiv pentru consumatorii transnistreni.

Totodată, compania este obligată să constituie rezerve de gaze care să acopere cel puțin 15% din consumul mediu anual al regiunii. Conform calendarului stabilit, până la 30 septembrie trebuie asigurate minimum 50% din aceste rezerve, iar până la 31 octombrie – 100%.

ANRE va monitoriza îndeaproape respectarea acestor obligații, iar în caz de nereguli, autoritatea are posibilitatea de a aplica sancțiuni financiare sau de a retrage statutul de entitate desemnată. Decizia de prelungire a mandatului companiei a fost inițiată de Ministerul Energiei și coordonată cu Biroul Politici de Reintegrare.

Retragerea licenței de furnizare a gazelor naturale a companiei Moldovagaz a fost decisă în august, ca urmare a expirării termenului acordat și a neîndeplinirii cerințelor legale privind separarea funcțională și juridică.