Un cetățean rus este acuzat de autoritățile germane că a plănuit să execute un atac violent împotriva Ambasadei Israelului din Berlin și că a încercat să se alăture organizației teroriste Statul Islamic. Potrivit procurorilor federali, suspectul, identificat sub numele de Akhmad E., și-a început pregătirile încă de la începutul lunii februarie.
Acuzatul a încercat să obțină instrucțiuni online pentru fabricarea explozibililor, dar planurile sale nu au avut succes din cauza imposibilității de a procura materialele necesare. El a fost reținut în februarie pe aeroportul din Berlin, iar din momentul arestării se află în custodie.
Investigatoriile au relevat că bărbatul intenționa să călătorească în Pakistan pentru a primi antrenament militar de la teroriștii din Statul Islamic. Pentru a-și finanța deplasarea, acesta a vândut telefoane mobile de valoare, obținute anterior prin intermediul unor abonamente.
De asemenea, suspectul este acuzat că a tradus materiale de propagandă teroristă în limba rusă și cecenă, contribuind la răspândirea mesajelor extremiste. Pe data de 7 august, acesta a fost oficial inculpat pentru pregătirea unui act de violență împotriva statului și pentru încercarea de a se alătura unei formațiuni teroriste în străinătate.