Adolescentă de 13 ani găsită în casa unui bărbat arestat pentru viol

O tânără de 13 ani, originară din județul Covasna, care a părăsit domiciliul pe 16 august, a fost localizată de poliție în locuința unui bărbat de 36 de ani din aceeași zonă. Potrivit anchetatorilor, cele două persoane și-au stabilit contactul pe internet, iar minoră a decis să fugă de acasă pentru a se întâlni cu acesta.

Autoritățile au anunțat că, în urma măsurilor întreprinse, polițiștii au reușit să o identifice pe adolescentă într-o localitate covăsneană în după-amiaza zilei de 17 august. Investigațiile au scos la iveală faptul că bărbatul este suspectat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra minorului.

Suspectul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul penal este gestionat sub coordonarea unui procuror, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.