Un avocat din Ploiești, deja implicat într-un dosar voluminos privind fraude imobiliare, se confruntă acum cu noi acuzații penale. Acesta este suspectat că ar fi organizat înstrăinări fictive a trei mașini de lux, aparținând cabinetului său, în încercarea de a le scăpa de la sechestru.
În același dosar a fost trimisă în judecată și o avocată stagiară, suspectată că l-a asistat în operațiune. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri și abuz de încredere, cu consecințe deosebit de grave, șase persoane fiind vătămate.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, mașinile au fost “vândute” unor persoane apropiate, printre care se numără o femeie de 79 de ani, fără permis de conducere, din județul Constanța. Prejudiciul total produs este estimat la aproximativ 442.000 de euro.
Acest nou dosar se adaugă unui altul, mai vechi, în care avocatul este judecat alături de alți inculpați – notari publici, dezvoltatori imobiliari și un om de afaceri – pentru fraude legate de proiecte rezidențiale din Ploiești, cu un prejudiciu de 8,7 milioane de euro.