BMW lansează producția de mașini electrice în Ungaria, cu ochii pe piața europeană

Producătorul german BMW a anunțat că va începe, începând cu sfârșitul lunii octombrie, fabricarea în serie a modelului electric iX3 la fabrica din Debrecen, Ungaria. Decizia vine într-un context în care concurența din segmentul autoturismelor ecologice devine tot mai acerbă, iar producătorii europeni încearcă să-și consolideze poziția față de rivalii asiatici.

Capacitatea de producție va fi extinsă progresiv, iar primele mașini electrice BMW iX3 vor ieși de pe linia de asamblare până la finalul anului. Vânzările pe piața europeană vor demara în martie 2026, conform planurilor companiei.

Investiția germană în Ungaria depășește două miliarde de euro și reprezintă prima unitate de producție construită de BMW în Europa în ultimii 20 de ani. Fabrica din Debrecen va avea o capacitate anuală de 150.000 de vehicule.

În același timp, și producătorul chinez BYD și-a stabilit prezența în Ungaria, unde construiește o unitate de asamblare în același oraș, Debrecen. Această mișcare se înscrie într-o strategie mai amplă de atragere a investițiilor din domeniul tehnologiilor verzi în țara maghiară.