Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a respins sâmbătă, 23 august, înscrierea Partidului Politic „Moldova Mare” în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost motivată prin neîndeplinirea condițiilor legale privind eligibilitatea candidaților.
Potrivit autorității electorale, unul dintre candidații formațiunii se încadrează în prevederile articolului 16 din Codul electoral, care interzice participarea la alegeri a persoanelor condamnate definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. Excluderea acestuia a invalidat întreaga listă electorală.
Partidul „Moldova Mare” este condus de Victoria Furtună, fostă procuroare sancționată anterior de Uniunea Europeană. Sancțiunile europene, anunțate la 15 iulie, vizează blocarea conturilor și a bunurilor, precum și interdicția de circulație în spațiul UE.
CEC a respins totodată și candidatura Partidului „Pentru Oameni, Natură și Animale”, invocând nereguli în procedura de desemnare a candidaților.
Numărul formațiunilor înscrise oficial în competiția electorală a ajuns la 16. Campania electorală va începe pe 29 august.