Un nou sistem de control coordonat va intra în vigoare duminică, 24 august, de la ora 08:00, la punctul de trecere a frontierei Galați, pe sensul de intrare în țară. Măsura va fi aplicată în comun de autoritățile vamale și de poliția de frontieră din România și Republica Moldova, potrivit unui anunț oficial.
Acest acord urmează modelul deja implementat la Albița – Leușeni și are ca obiectiv accelerarea procedurilor vamale și de frontieră, reducerea timpilor de așteptare și fluidizarea traficului de persoane și mărfuri. Prin cooperarea strânsă dintre cele două țări, se urmărește și consolidarea securității la frontieră.
Spre deosebire de sistemul anterior, controlul va fi efectuat doar pe teritoriul României. Astfel, la ieșirea din Republica Moldova, în punctul de trecere Giurgiulești, nu se vor mai efectua verificări, acestea urmând a se desfășura integral la intrarea în România, la Galați.
Structura punctului de frontieră a fost adaptată noii proceduri: opt benzi vor fi destinate autoturismelor, microbuzeților și autocarului, iar alte patru benzi vor fi alocate transportului de mărfuri.
Această colaborare între autoritățile române și moldovene contribuie la schimbul operativ de informații și la combaterea infracționalității transfrontaliere. Granița dintre România și Republica Moldova se întinde pe aproximativ 681 de kilometri, cu șapte puncte de trecere deschise traficului internațional.
De menționat că, recent, punctul de trecere Bumbăta a trecut la un program non-stop, iar traficul la granița româno-moldovenească a înregistrat o creștere semnificativă în acest an, cu peste 6 milioane de persoane și peste 2 milioane de vehicule tranzitate.