În condițiile unui cod roșu de caniculă, două incendii majore au izbucnit simultan în județele Giurgiu și Mehedinți. Forțele de intervenție luptă cu flăcările care au cuprins suprafețe întinse de teren, iar vântul puternic complică și mai mult operațiunile de stingere.
În comuna Grădinari, județul Giurgiu, focul a distrus aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Datorită intensității vântului, flăcările au fost îndreptate spre o fabrică de produse din plastic. La fața locului acționează nouă autospeciale ale ISU, patru din Giurgiu și cinci venite în întărindere de la București-Ilfov.
În Mehedinți, incendiul a afectat zone din apropierea localităților Vânjuleț și Burila Mică. Aici, flăcările au avansat periculos de aproape de locuințe, un depozit de cereale și o fermă. Pentru a preveni orice risc, cetățenii din zona Burila Mică au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.
Intervenția este foarte dificilă, iar vântul contribuie la răspândirea rapidă a focului. Echipajele suplimentare din județele Dolj și Gorj au fost mobilizate pentru a sprijini eforturile pompierilor. De asemenea, personalul în ture libere din Mehedinți a fost chemat la locul de muncă.
Autoritățile reamintesc că, în condiții meteorologice extreme, arderea vegetației este strict interzisă. O simplă scânteie poate declanșa un incendiu amplu, cu consecințe grave asupra vieților oamenilor, proprietăților și mediului. Vigilența și responsabilitatea fiecăruia sunt esențiale pentru a evita tragedii.