Fost ofițer condamnat pentru omor în timpul protestelor din 2009, arestat în legătură cu gruparea Șor

Ion Perju, condamnat anterior la 10 ani de închisoare pentru implicarea în decesul unui tânăr în timpul manifestațiilor din aprilie 2009, a fost reținut de autorități. Acesta a fost identificat în urma unei operațiuni direcționate împotriva unei rețele financiare ilegale.

Potrivit surselor, individul și-a ascuns identitatea sub mai multe nume false și și-a schimbat frecvent locul de ședere. În cadrul grupării, se ocupa de conversia sumelor importante de monedă virtuală în bani lichizi.

Perju a fost găsit ascuns în podul unei locuințe din capitală. El era cautat la nivel internațional din 2015, iar niciun stat membru Interpol nu raportase până acum informații privind unde se află.

Inițial, fostul polițist a fost achitat în decembrie 2013 de instanța din Buiucani. Ulterior, sentința a fost atacată, iar în martie 2015 a fost condamnat definitiv la 10 ani de detenție. Perju a părăsit sala de audiență înainte de pronunțarea deciziei, iar apelul său la Curtea Supremă a fost respins.

Cazul a câpătat amploare în urma dezvăluirii unor înregistrări video, care au demonstrat că moartea tânărului a fost cauzată de intervenția violentă a forțelor de ordine.