Contribuția lucrătorilor străini a fost esențială pentru redresarea economică a Uniunii Europene după pandemie, potrivit unei analize recente. Aproape jumătate din noile locuri de muncă create în ultimii trei ani în blocul comunitar au fost ocupate de cetățeni non-europeni, în ciuda faptului că aceștia reprezintă doar 9% din totalul forței de muncă.
Fără aportul migranților, piețele muncii ar fi înregistrat tensiuni semnificative, iar performanțele economice ar fi fost substanțial inferioare. Studii menționează că, de exemplu, economia Germaniei ar fi cu aproximativ 6% mai mică în absența acestei contribuții, iar Spania își datorează în bună măsură recuperarea economică influxului de muncitori străini.
Acest fenomen a compensat scăderea natalității și reducerea orelor de lucru preferate de populația locală, permițând companiilor să-și mențină și să-și extindă producția. De asemenea, prezența acestor lucrători a temperat presiunile inflaționiste, deși salariile nu au ținut pasul cu creșterea prețurilor.
În ciuda beneficiilor economice incontestabile, fenomenul migrației generează tensiuni politice semnificative. Multe guverne europene se confruntă cu presiuni de a restricționa sosirile noi, în contextul în care partidele populiste și de extremă dreaptă capitalizează pe sentimentele anti-imigrație ale alegătorilor.
Pe termen lung, îmbătrânirea populației autohtone va accentua necesitatea forței de muncă străine. Cu toate acestea, reacțiile politice și preferințele schimbate ale lucrătorilor locali pot limita capacitatea europeană de a atrage și integra noi valuri de migranți, punând în pericol reziliența economică a continentului.
