Odată celebră pentru apele sale termale, care au atras împărați și aristocrați, stațiunea Băile Herculane a traversat decenii de degradare. Fațadele crăpate, grafittiurile și molozul au devenit, din păcate, emblematici pentru acest loc istoric. Însă, în ultimii ani, un grup de tineri profesioniști și voluntari pasionați au început să schimbe soarta acestui patrimoniu uitat.
Descoperită aproape accidental acum opt ani de arhitecta Oana Chirilă, frumusețea dramatică a locului a inspirat-o să adune o echipă mărunță de voluntari dedicați repunerii în valoare a acestui simbol al trecutului. Proiectul lor se alătură unei mișcări mai largi de inițiative civice care încearcă să salveze măcar o parte din cele sute de monumente istorice din România aflate în paragină.
Istoria Băilor Herculane este una de basm. Construite în 1886, băile imperiale Neptun au găzduit personalități precum împăratul Franz Iosif și soția sa, Sissi, atrase de rafinamentul și efectele terapeutice ale apelor sulfuroase. Dar perioada comunistă și tranziția haotică care a urmat au lăsat urme adânci: litigii nesfârșite, lipsa investițiilor și corupția au transformat treptat o bijuterie arhitectonică într-un palat al amintirilor.
Astăzi, vizitatorii care ajung aici sunt atrași nu doar de izvoare, ci și de melancolia ruinelor. Mulți fotografiază arcadele dărămate și holurile goale, privind cu un fior teamă și admirație. Și totuși, schimbarea se întrezărește. S-au construit deja cabine, pavilioane din lemn și o promenadă, iar bazinele termale au fost refăcute.
Proiectul continuă și în această vară, cu sprijinul a 12 studenți entuziaști. Printre vizitatori se află și Aura Zidariță, un medic care visează ca locul să redevină „o perlă a Europei”, păstrându-și amprenta austro-ungară. Alții, precum Doina Blaga, se bucură de experiența unică de a alterna baia termală cu răcoroșia râului din apropiere.
Numărul turiștilor a crescut semnificativ, de la 90.000 în 2020 la peste 160.000 anul acesta. Eforturile comunității și ale voluntarilor par să dea roade, chiar dacă lipsa fondurilor publice și litigiile de proprietate încă îngreunează lucrurile.
Ștefan Balici, președintele Ordinului Arhitecților din România, remarcă că asemenea inițiative civice sunt esențiale acolo unde statul nu intervine. Ele oferă, spune el, „lecții de urmat în conservarea patrimoniului”.
Oana Chirilă recunoaște că uneori se simte copleșită de amploara lucrurilor de făcut. Dar rămâne încrezătoare: „Herculane a decăzut din cauza corupției, dar acum, datorită oamenilor care iubesc acest loc, se vindecă treptat.”
Și astfel, dintre ruine, o altă poveste începe să ia contur – una de speranță, comunitate și iubire pentru istorie.
