Regele Charles al III-lea evocă prețul uman al războiului la comemorarea victoriei din Pacific

Regele Charles al III-lea a adus un omagiu militarilor britanici și aliaților care au luptat în teatrul de operațiuni din Asia și Pacific în cel de-al Doilea Război Mondial, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la sfârșitul conflictului. Ceremonia a avut loc la National Memorial Arboretum, unde monarhul a depus o coroană de flori și a respectat un moment de reculegere.

La eveniment au participat 33 de veterani, cu vârste între 96 și 105 ani, care au fost onorați în prezența a 1.500 de invitați. Printre cei prezenți s-au numărat regina Camilla și primul-ministru Keir Starmer.

În mesajul său, regele a evidențiat curajul veteraniilor, suferințele prizonierilor de război și impactul tragic asupra populației civile, făcând referire la bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. „Experiența lor ne reamintește că adevăratul cost al războiului depășește câmpurile de luptă, atingând toate aspectele vieții”, a declarat monarhul.

Premierul Starmer a primit veterani la reședința sa oficială, unde a subliniat că lupta pentru valorile democratice continuă și în prezent, făcând trimitere indirectă la conflictul din Ucraina.

La 15 august 1945, Japonia a capitulat în mod oficial, marcând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Data este comemorată anual în Regatul Unit ca Ziua Victoriei în Pacific.