Tineri europeni descoperă trecutul dacic la castrul roman de la Micia

Un grup de 17 tineri din Germania, Spania, Italia și România participă în aceste zile la săpăturile arheologice de la castrul roman Micia, unul dintre cele mai semnificative situri din epoca Daciei Romane. Aceștia lucrează alături de experți ai Muzeului Național de Istorie a României și ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Voluntarii, selecționați prin programul Corpul European de Solidaritate, finanțat de Uniunea Europeană, au venit să învețe nu doar despre arheologie, ci și despre istoria și cultura română. Jumătate dintre ei sunt români, iar ceilalți provin din alte țări europene.

Programul zilnic include activități de cercetare arheologică dimineața, iar după-amiaza participă la cursuri, prelegeri și workshop-uri interactive. Printre activitățile planificate se numără și un atelier de panificație în satul Vețel, precum și seri de gastronomie interculturală.

Unul dintre obiectivele proiectului este implicarea tinerilor în viața comunității locale și promovarea patrimoniului cultural. Deja, voluntarii au creat o planșă educațională interactivă care va rămâne la școala din Vețel.

Castrul de la Micia a avut o importanță strategică majoră în perioada romană, găzduind peste 1.500 de soldați și fiind punct cheie de apărare a accesului în Valea Mureșului. În jurul acestuia s-a dezvoltat o așezare civilă întinsă, cu statut de târg roman.

Proiectul, denumit „Cultures Building Inclusion and Solidarity through Culture and Heritage”, se va desfășura până în noiembrie 2025 și este finanțat cu peste 50.000 de euro din fonduri europene.