Trafic intens la granița cu Bulgaria pe DN5 Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor la Podul Prieteniei

Traficul rutier este foarte aglomerat sâmbătă dimineață pe direcția de ieșire din țară pe DN5, în zona Giurgiu–Ruse, ca urmare a lucrărilor de reparații desfășurate de autoritățile bulgare pe Podul Prieteniei.

Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a confirmat existența unor valoare ridicate de trafic atât pe DN5, cât și pe DN5D, la intersecția cu DN5. Situația a fost generată de restricțiile de circulație aplicate pe porțiunea bulgară a podului, unde autovehiculele sunt dirijate alternativ pe o singură bandă, cu ajutorul semafoarelor, indicatoarelor și al personalului de poliție.

Pentru a evita blocaje și perioade lungi de așteptare, autoritățile recomandă șoferilor să aleagă trasee alternative prin punctele de trecere de la Calafat (județul Dolj), Zimnicea și Turnu Măgurele (Teleorman), Călărași, precum și prin punctele din județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir.