Etichetele aplicate pe produsele alimentare pot crea adesea confuzie. Expresiile precum „se consumă până la”, „valabil până la” sau „ambalat la” nu transmit întotdeauna același mesaj și, de multe ori, nu semnalează cu exactitate momentul în care un aliment devine nesigur. Majoritatea acestor date se referă, de fapt, la calitatea și prospețimea produsului, nu la pericolul imediat pentru sănătate.
Această neclaritate are un cost semnificativ. Doar în Statele Unite, se estimează că aproximativ trei miliarde de kilograme de mâncare sunt aruncate anual din cauza interpretării greșite a termenelor de valabilitate.
Sistemul de etichetare a evoluat haotic, fără standarde uniforme. Fiecare producator stabilește propriile termene, folosind uneori teste de anduranță, calcule matematice sau chiar luând ca referință practicile concurenței. Ca urmare, două produse similare pot avea date de expirare total diferite. Diferențele legislative amplifică problema: unele state reglementează strict anumite categorii, altele nu impun restricții clare.
Deși mulți cred că aceste date sunt doar o tactică de marketing, specialiștii susțin că ele reflectă un sistem neuniform și greu de înțeles. Cu excepția unor categorii sensibile – cum ar fi carnea crudă, peștele, lactatele nepasteurizate sau alimentele pentru copii mici – majoritatea produselor rămân comestibile mult după data tipărită pe ambalaj. Ouăle refrigerate, de exemplu, pot fi păstrate în condiții de siguranță între trei și cinci săptămâni, iar produsele congelate pot fi consumate chiar și după un an.
O atenție deosebită trebuie acordată produselor perisabile. Data afișată pe ambalaj nu ține cont de condițiile de depozitare de acasă, unde temperatura frigiderului poate să nu fie întotdeauna optimă. Carnea de pasăre este recomandată a fi consumată în maxim două zile, iar cea roșie, în patru-cinci zile de la cumpărare.
În încercarea de a standardiza practicile, unele state americane, precum California, vor introduce din iulie anului viitor două tipuri de etichete: una pentru calitate („cel mai bun înainte de”) și alta pentru siguranță („de consumat până la”). La nivel național, se discută și despre posibile reglementări federale.
Până atunci, cea mai bună abordare rămâne folosirea simțului practic: cunoașterea propriului frigider, verificarea aspectului și mirosului alimentelor și evitarea aruncării inutile a produselor care sunt încă sigure pentru consum.
