Libia și SUA anunță primul Forum al Energiei pentru stimularea investițiilor în hidrocarburi

Libia a anunțat organizarea primului Forum Libiano-American al Energiei, un eveniment menit să stimuleze investițiile în sectorul petrolier și gazier din nordul Africii. Inițiativa este realizată în parteneriat cu corporația Freedom First, specializată în proiecte energetice în piețe emergente.

Evenimentul, pentru care nu a fost stabilită încă o dată exactă, urmărește consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări, extinderea cooperării și atragerea de investiții în domeniul energetic. De asemenea, se va acorda atenție schimbului de experiență și cunoștințe tehnice.

Libia se numără printre principalii producători africani de petrol, cu o producție zilnică de peste 1,3 milioane de barili. Conform estimărilor oficiale, țara și-a propus să atingă un nivel de două milioane de barili pe zi în următorii trei ani.