Ministerul Culturii a demarat procesul de implementare a Regulamentului european privind libertatea mass-mediei, un act legislativ obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene începând cu luna august a acestui an. Inițiativa are ca scop principal protejarea activității jurnalistice și asigurarea unui mediu media liber și pluralist.
Proiectul de transpunere a directivei europene implică colaborarea cu Parlamentul, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), precum și cu societatea civilă și asociațiile de profil. Propunerile de modificare a cadrului normativ vor fi supuse în curând consultării publice.
Printre măsurile esențiale se numără protecția jurnaliștilor împotriva supravegherii abuzive și a intimidării, precum și garantarea securității surselor de informare. De asemenea, se impun reguli clare de transparență privind proprietatea media și finanțarea publică a instituțiilor de presă.
Noul act normativ va introduce, de asemenea, mecanisme menite să combată ingerințele politice sau economice în conținutul editorial, asigurând independența deciziilor redacționale. Regulamentul va stabili criterii obiective pentru autorizarea și sancționarea furnizorilor de servicii media, evitând suprareglementarea.
La nivel european, statele membre se află în faze diferite de implementare. Unele țări, precum Finlanda sau Irlanda, au deja un cadru legislativ compatibil, în timp ce alții, printre care Franța, Polonia și Slovacia, sunt încă în proces de adaptare.